Cum să petreci concediul de iarnă într-un mod relaxant

Nu știu alții cum sunt, dar eu prefer să petrec zilele libere de concediu în casă. Știu că sună plictisitor, dar asta mă relaxează cel mai tare. Ies bineînțeles în oraș cu iubitul, prietenii și familia, însă dedic o mare parte din timp, relaxării acasă. Așa îmi reîncarc cel mai bine bateriile. 🙂

Îmi place să dorm cât mai mult, să caut pe Internet rețete simple, gustoase și rapide pe care să le pregătesc pentru familie, să mă uit la serialele și filmele de pe lista mea de ”Must see”, să citesc cât mai mult din teancul de cărți care se tot strânge pe noptieră, să pierd timpul în fața televizorului și să am grijă de mine.

Niciodată timpul liber nu este suficient când vine vorba de sărbătorile de iarnă. Dacă nu îți place să le petreci stând mai mult în casă, alege din articolul de aici activitățile potrivite pentru zilele care au mai rămas din concediu.

ghidul_frumusetii_timp_liber

Reclame

5 pași de urmat pentru a avea mâini și unghii sănătoase

ingrijirea_unghiilor_mainilor

Iarna nu este suficient să aplicăm o cremă din când în când pentru a avea mâini netede și unghii sănătoase. Atunci când este frig afară, pielea are cel mai mult de suferit. Iată cum să o îngrijim în 5 pași simpli:

  1. Mâinile și unghiile trebuie curățate și hidratate zilnic. Folosește apă călduță și săpun cu pH neutru de fiecare dată când te speli, deoarece pielea mâinilor este subțire.
  2. Șterge mâinile și unghiile după fiecare spălare. După spălare, utilizează de fiecare dată, o cremă hidratantă bogată în vitamine. Masează fiecare unghie și nu uita de cuticule.
  3. Exfoliază pielea mâinilor și unghiile în fiecare săptămână, de 2-3 ori. Procesul de exfoliere îndepărtează celulele moarte, stimulează circulația sângelui, catifelând astfel pielea.
  4. Aplică o mască pentru mâini după exfoliere, deoarece nutrienții intră mai bine în piele după ce a fost eliminat stratul de celule moarte.
  5. Prepară o dată pe săptămână unul din tratamentele de îngrijire de aici pentru întărirea unghiilor.

Așa cum avem grijă zilnic de pielea feței și a corpului, tot așa trebuie să ne îngrijim și de mâini. Poartă mereu în geantă o cremă bogată în vitamine și nu uita mănușile  acasă când ieși afară.

5 sugestii de cadouri pentru Crăciun

Anotimpul meu preferat este iarna. Aștept cu nerăbdare prima ninsoare și atmosfera magică care cuprinde tot orașul odată cu târgul de Crăciun din centru și cu aprinderea bradului. Sărbătorile de iarnă reprezintă unul dintre momentele în care îți arăți aprecierea pentru familie și pentru prieteni, în care dăruiești bucurie și în care strângi toată lumea acasă. Să nu mai zic de mirosul de cozonac, de turtă dulce, vin fiert și sarmale. 😀

idei_cadouri_craciun

Pentru că eu m-am gândit foarte mult anul ăsta ce cadouri să cumpăr pentru ai mei, am decis să las în acest articol 5 idei de cadouri, poate vă sunt de ajutor, acum pe ultima sută de metri. 😛

  1. Set pentru prăjituri – un cadou perfect pentru mame, surori sau iubite
  2. Portofel – cu un astfel de accesoriu din piele nu veți da greș niciodată
  3. Mănuși cu touchscreen – un cadou util pentru zilele geroase
  4. Parfum – un parfum este întotdeauna o alegere potrivită pentru un cadou
  5. Bijuterii – în această perioadă, există numeroase reduceri la accesorii astfel că le poți alege dintr-o gamă largă

Mai multe idei de cadouri de Crăciun aici.

Tu cum te machiezi de Revelion?

În noaptea de Revelion, fiecare femeie vrea să fie frumoasă, să arate cel mai bine și să atragă toate privirile. Eu am ales rochia potrivită de mult timp. Pantofii și accesoriile sunt și ele cumpărate. Mai rămâne să decid tipul de machiaj și de coafură care să îmi întregească ținuta.

Rochia aleasă este una scurtă, de culoare vișinie (marsala mai bine zis, că tot a fost culoarea anului 2015), cambrată ușor în talie. Revelionul îl voi petrece într-un cadru elegant, astfel că în ceea ce privește partea de make-up, voi opta pentru un machiaj care să îmi scoată în evidență ochii și anume: the smokey eyes.

smokey_eyes_frumusica

Smokey eyes este un tip de make-up realizat din nuanțe de negru și cenușiu și este ideal pentru petrecerile mai glamoroase. Și cum noaptea de Revelion este noaptea din an în care noi, femeile, vrem să arătăm cel mai bine, eu spun că varianta de smokey eyes este alegerea ideală. 🙂

Tu unde vei petrece noaptea dintre ani? Cum te vei machia? Adopți un stil natural, mergi pe farmecul rujului roșu sau pe magnetismul ochilor smokey? Dacă nu ai nicio idee, poți găsi sfaturi în articolul de aici.

Ce nuanță de ruj să folosești pentru buze mai mari?

Eu sunt adepta rujurilor închise la culoare. Ador să folosesc movul prună și vișiniul pentru că sunt în contrast cu tenul meu deschis la culoare. Am învățat însă să folosesc și nuanțe mai deschise pentru a crea efectul de buze mai mari, deoarece nu sunt posesoarea unor buze senzuale ca ale Angelinei Jolie.

În general, nuanțele de ruj închise la culoare micșorează buzele. Același efect de micșorare îl au și cele cu textură mată. Pentru a anula acest efect, aplic de obicei gloss transparent deasupra rujului. Dacă ești și tu posesoarea unor buze mai subțiri, te sfătuiesc să alegi nuanțe deschise (culoarea piersicii, bej, roz sau portocaliu), cu o textură strălucitoare și cremoasă, pentru a crea iluzia unor buze mai mari.

Close-up portrait of sexy caucasian young  female model with glamour red lips make-up, purity complexion and perfect clean skin

Pentru a contura buzele mai bine poți folosi creionul de buze pe care trebuie să îl alegi neapărat în aceeași nuanță cu rujul. Și un alt truc pe care l-am învățat pentru a face buzele să pară mai mari: aplică rujul cu pensula de buze. Înainte credeam că nu contează cu ce aplici rujul, însă m-am convins că nu este chiar așa, iar pensula are importanța ei. 😛